FLUTURE

Albastrul aripilor sale patrunse in izvoarele de lumina ale zorilor colorati si se aseza pe Calea Adevarului, a cincea raza a rogvaivului.
Acum priveste cu ochii mari,stralucind de viata,cum tot luminisul in care poposise pe busuiocul cel tanar si inmiresmat,se umple de bucurie,scaldandu-se-n sarbatoarea de dimineaza a Luminii.
Ingerii si zanele erau la datorie ca la inceputul fiecarei zile si faceau legaturi puternic inradacinate intre Ceruri si Pamanturi,timp oprit in care fluturele albastru privea coplesit in bucurie.
Privea cum Cerul se umple de pasari vesele care adunate in treimi,duzini si alte numere,recitau in coregrafia cereasca, psalmi spre etern si infinit.

-Ce mult m-as mai bucura sa pot zbura si eu atat de sus si de frumos, gandi fluturasul si ochii de smarald i se intristara.
In acest moment de lamentare, din spatele lui se apropiara doi fluturi iar altii isi creau carari prin vazduh spre a ajunge de-ndata la locul cu pricina si rasunara in cor:

             -De ce esti trist si ne-ntristezi,
               De ce sa plangi in loc sa crezi,
              De ce sa vrei in loc sa vezi?

- Priveam la pasari si tanjeam, iertare pentru suparare,
      Ca m-auziti..eu nu stiam.

-Din ceruri si pana la buburuza de sub tine,agitata-n urcarea-n busuioc, din varful stejarului si pana-n galeria soarecelui,
             pe toti ne-ai alertat, fluture drag.

Cioara: - Sunt prezenta,m-ati chemat?
              Codul rosu voi l-ati dat?
               S.O.S si ajutor ati cerut
                 in al meu zbor?
             Vrei sa zbori si nu ai aripi,
             Sau suspini mai nou la nori?

 Fluture:   -Ma-ntrebam cum e mai sus,
        regret confuzia ce am adus.

          -Sunt o cioara diplomata,
          asa ca te bucur de-ndata.
Inchide-ti aripile pe spinarea mea,si eu te voi adaposti
intre pene,la inima mea
si vom zbura!
Dupa zborul din inalt, in aterizare cioara isi lua ramas bun de la fluture.Acesta isi cauta in jur busuiocul si cade din nou pe ganduri,cu ochii palpaindu-i de la viteza zborului si
aripile-si dezmortea.

         -Si totusi am fost purtat,
          Iar eu singur n-am zburat.
          Ce-am vazut..nu am aflat.

Si ramase intristat privind Pamantul. Acesta ii tesu din Soare 2 aripi mari de lumina, o casca de protectie si-l invalui intr-o bula din curcubeu, frematand in tot acest timp o poveste,prin iarba.
Si a zburat si a aflat,si s-a imbatat in amurg cu fericirea din lumina si de atunci e vesnic ne-ntristat.