miercuri, 31 august 2011

Alchimie


Frunzele arse de soare,
Alchimie-n vegetale,
Ganduri dulci, ganduri amare,
Seva vietii prin petale.
Vantul spune o poveste
Iar padurea il asculta,
Printre nori crengile canta
Inspirand lumina.
Fotosinteza gandului meu
cuprinsa in acest decor,
Pulseaza un curcubeu
In codrul nemuritor.
Radacinile adanci,
Scuturi, raze, brate lungi,
În adancuri se cuprind
si rostesc glasul pamantului.
Pasarile il asculta,
Raspandesc in zbor
Povestea ce doar copacii o mai recunosc,
intelesul sensului,
esenta cristalului
din inima pamantului.
Floarea vietii se dezmiarda,
printr-o flacara alba,
de stralucita sclipire,
Adevar, viata, iubire.
in padurea fermecata
Povestea este ascultata..
de zane, de ingeri, de spirite ghiduse,
elementali prin corcoduse,
fiinte dragi, nemuritoare,
ghizi astrali din lumea MAre.
Constiintele-activeaza,
fluturii le lumineaza,
florile polenizeaza,
praf de stele decoreaza,
universul il creaza,
Ingerii in cor danseaza,
bucuria este treaza.
Thoth pe nava a cantat
serpii i-a hipnotizat
si-ntr-un glas primordial,
sursei lor i-a returnat,
intr-un susur de izvor,
sa se spele de trecut.
Spiritul recunoscut,
Codrul lin si cantul mut,
Zanele au petrecut,
Visele in dansul lor,
Adevar nemuritor,
O iubire infinita,
O poveste recitita.



vineri, 19 august 2011

In prezent

Pe aripi de dor..
În zbor călător..
Purtată pe-un nor ..
Într-un glob strălucitor..
În dans multicolor..
Am traversat universuri,
Am străbătut dimensiuni,
Am căutat înțelesuri,
Am întâlnit străbuni.
Porti din praf de stele
mi s-au deschis
si-n planuri minunate
Focul am aprins.
Ardea precum un soare
cu flăcări de cristal,
Raze vindecătoare,
Lacrimi de opal.
Am rostit cuvântul
și-n cerc m-am învelit,
Am activat gandul
și-n foc m-am oglindit.
În inimă răsare
O floare de smarald
și mii de petale
ce înfloresc cristale,
Verde, de iubire,
Globul au umplut.
Pe loc mi-am amintit
Prezentul Început
și-n taină am aflat
Ca sunt tot ceea ce sunt.

marți, 9 august 2011

Poezie



Oamenii sunt adesea neîntelegatori, irationali si egoisti...
Iarta-i, oricum.

Daca esti bun, oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunse...
Fii bun, oricum.

Daca ai succes, poti câstiga prieteni falsi si dusmani adevarati...
Cauta succesul, oricum.

Daca esti cinstit si sincer, oamenii te pot însela...
Fii cinstit si sincer, oricum.

Ceea ce construiesti în ani, altii pot darâma intr-o zi...
Construieste, oricum.

Daca gasesti linistea si fericirea, oamenii pot fi gelosi...
Fii fericit, oricum.

Binele pe care îl faci astazi, oamenii îl vor uita mâine...
Fa bine, oricum.

Da-i lumii tot ce ai mai bun si poate nu va fi niciodata de-ajuns...
Da-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei, este între tine si Dumnezeu...
 
N-a fost niciodata între tine si ei, oricum.


Maica Tereza



luni, 1 august 2011

Fiinţa de lumină

Printr-un act co-creator
într-un magic laborator
s-a născut, s-a cunoscut
spiritul de la-nceput.
Un ciorchine l-a-mbrăcat
cu rod prea luminat
perfecţiunii încredinţat
si-n iubire l-a lăsat.
liber si nemuritor
în etern cunoscător
şi atoate văzător.
Strălucea precum
un soare, o lumină arzătoare
neumană, neatinsă
ce-nflorea precum o floare
când, azvarlit în abis,
întunericul a stins.
În calea sa el răspândea
scântei de viaţă şi culori
culori de viaţă şi fiori
fiori de viaţă şi un cânt
ce zguduia acest pământ.
Lumina sa deschidea porţi,
către tărâmuri încă necreate
şi cu iubire le umplea
şi cu gândul le-aprindea
şi cu simboluri le-activa
şi cu viaţă le sufla:
lumi noi, lumi încă neaflate.
Bucuria când creştea
spiritul se transpunea
într-o sferă argintie
în perfectă armonie.
Peste lumi astfel dansa
prin spirale el plutea
Şi cunoaşterea afla.
Se vedea pe el în toate
şi toate i se supuneau
minunate nestemate
culori de foc şi praf de stele..
sfera se scălda în ele.
Corpuri noi îşi desena
elementele sorta
razele creatoare
dăruire aşterneau,
Intenţiile colosale
universuri aprindeau
întunericul de la-nceput
în lumină cunoscut,
si cu raze desenat
devenise conştient de sine
când lumina l-aflat.
Acum că se multiplicase
spiritul şi mai măreţ
planuri noi el invadase
strălucind mult mai semeţ.
El privea o galaxie
şi cânta o simfonie
cristalele ca instrument
Lumina ca element
propagată-n licurici
si trezită până la capătul nesfârşitului.
Lumina veşnic e menită
Să crească în intensitate,
în puteri nedeclarate,
în culori infinite..
o lumină arzătoare
ce transformă şi-ncălzeşte
ce cunoaşte şi păzeşte.
Spiritul, flacăra vie,
este plin de bucurie
când lumina recunoaşte
şi-n lumina sa renaşte
mări şi munţi de strălucire
cascade, vulcani de iubire
o iubire creatoare
o trăire-nălţătoare.
Spiritul născut din Soare
Aterizat pe-acest tărâm
cu o haină mult prea strâmtă
aflat în starea separării
şi ataşării inventate
pornit la drum în misiune
nascuse-n el un prim gând-
cum să afle de cuvânt
cum s-aducă mângâiere
cum s-aline şi să spere
cum sa crească şi să fie
încă liber şi capabil
ca o stea în galaxie.
Ohm-ul răsuna în cristal,
cristalul lichid matricial,
tesut în jur cu o inimă-
pulsul nemuritor
din spiritul creator.

Prietenie stelară


"Am fost prieteni şi ne-am înstrăinat. Dar e bine aşa şi nu trebuie să ne ascundem faptul şi să-l acoperim, ca şi cum ne-am ruşina din pricina asta. Sîntem două corăbii şi fiecare îşi are ţelul său şi calea sa; ne putem, desigur, încrucişa şi celebra împreună o sărbătoare, cum am mai făcut — atunci bravele corăbii stăteau atît de liniştite în aceleaşi port şi sub acelaşi soare încît părea că ajunseseră la ţintă şi avuseseră acelaşi ţel. Dar apoi forţa atotputernică a misiunii noastre ne-a despărţit din nou, împingîndu-ne spre mări şi ţărmuri diferite şi poate că nu ne vom mai vedea nicicînd - poate că ne vom vedea, dar nu ne vom mai recunoaşte, feluritele mări, feluriţii sori ne-au schimbat! Că a trebuit să ne devenim străini este o lege deasupra noastră, tocmai de aceea trebuie să ne datoram mai mult respect! Tocmai de aceea gîndul prieteniei noastre trecute trebuie să fie mai sfint! Există probabil o uriaşă curbă şi cale stelară nevăzută, în care potecile şi ţelurile noastre atît de diferite sînt poate incluse ca mici bucăţi de drum — să ne ridicăm la înălţimea acestui gînd! Dar viaţa noastră este prea scurtă şi vederea noastră prea slabă, ca să putem fi mai mult decît prieteni în sensul acestei sublime posibilităţi. Şi atunci să credem în prietenia noastră stelară, chiar dacă ar trebui sa ne fim duşmani pe pămînt.”

Friedrich Nietszche.